Funny

Tocmai s-a terminat marea nebunie cunoscută în popor ca BAC, iar ca să amuzăm puţin elevii ce au emoţii am pregătit ceva care să îi facă să mai uite puţin de ele.
La la o facultate de fiţe din capitală se află un profesor dur; intră primul elev şi aşteaptă întrebarea.
Profesorul: - Să zicem că eşti într-un tren, vara, foarte cald. Ce faci?
Elevul: - Deschid geamul.
Profesorul: - Calculează viteza cu care intră vântul în compartiment.
Elevul nu ştie răspunsul şi este picat.
Intră următorul şi are aceeaşi soartă; pe hol se discută subiectul şi urmează o elevă.
Profesorul: - Sa zicem ca esti intr-un tren, vara, foarte cald. Ce faci?
Eleva: - Îmi dau tricoul jos.
Profesorul: - Dar în continuare îţi este cald. Ce faci?
Eleva: - Dau şi fusta jos.
Profesorul: - Domnişoară, nu este aer condiţionat şi transpiri din cap până în picioare. Ce faci?
Eleva: - Dau totul jos, dar nici de-al dracului nu deschid geamul.

Scrisoare pentru viitor - Rânduri din jurnal x3

..Tot ce e mai jos e scris pentru mine, pentru "eu" din viitor - sperând că odată şi odată o să recitesc articolu` ăsta şi o să`mi amintesc, indiferent dacă o să mi se pară mult prea sec. Deci, vorbesc direct cu mine, de fapt.. cu tine, şi`ţi spun ceea ce tu probabil vei uita. :)

Îţi spun că sper să rămâi acelaşi om. Cu bune, cu rele, cu calităţi perfecte.. ce tind să acopere orice alte defecte. Vreau să rămâi aceeaşi, nu vreau să te schimbi. Îţi spun că privesc acum în jur şi că mi`e frică să îmi imaginez cum va fi totul peste ani. Şi mai ales, cum vei fi tu. Repet, nu încerca să te schimbi. N`o face. Nu lăsa greutăţile să îţi schimbe personalitatea. Adu`ţi aminte prin câte ai trecut sau de câte ori ai avut impresia că vezi iadul pe Pământ. Mai ştii ? Au urmat lucruri din ce în ce mai grele, lucruri peste care încă mai crezi că nu poţi trece. Dar, ştii.. ceea ce nu te omoară te face mai puternic.

Vreau ca tu, cea de peste ani, să ajungi ceea ce eu îmi doresc acum. Psiholog, exact, pentru că asta reprezintă împlinirea maximă pentru mine. Şi am încredere că ambiţia şi optimismul tău te vor purta departe. Nu cred că mă vei putea dezamăgi vreodată, dar dacă într`un fel se va întâmpla asta, nu voi fi eu dezamăgită.

Totuşi, mă tem că sunt prea mică şi că poate nu înţeleg anumite chestii, mă tem să nu spun aiureli. Dar orice ar fi, ascultă`mă. Ascultă`mă şi ai încredere, pentru că totul va fi bine. Îţi promit.

P.S.: oh, s**t. A văzut tata când scriam asta şi a zis că o iau razna din ce în ce mai tare - haha.

Concursul de creativitate ''Ştefan Procopiu''

26.03.2011 - o zi ce nu va fi uitată prea curând.
Trezirea la 5.30, sau mai bine spus deschiderea unei zi pline. Un mic dejun foarte rapid şi consistent, asigurându-mi burta pentru că cine ştie când va veni următoarea masă. În mai puţin de 5 minute ajung la gară (aveam biletul asigurat aşa că mi-am permis să plec mai târziu de acasă), dar surpriză, pe drum îmi spune un coleg că nu şi-a luat bilet. Când ajungem dăm de o coadă ca la români. Stăm noi la coadă, frica în spatele nostru să nu plece trenu fără noi. Nici nu ştiu când am luat biletul, când am trecut peronul şi am ajuns în tren (nu mai spun că am luat bilet pentru următorul tren, deoarece pentru trenul respectiv nu se mai puteau lua bilete). Ce îi sigur e că am ajuns în tren şi de acum următoarea oprire Iaşi.
În tren colegele aveau caietele deschide şi repetau de zor, eu nu aveam nicio treabă, muzica la maxim şi urmăream ce şi cum mai mişcă în zona noastră (mai ales în zonele de la ţară). Într-un final colegele mele au renunţat la caiete şi s-au apucat de jucat cărţi. Timpul a trecut foarte repede şi iată am ajuns în Iaşi. Următoarea oprire Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza''.
La universitate avea loc secţiunea de lucrări scrise, acolo unde eu nu-mi făceam nici cele mai mici speranţe (având în vedere şi faptul că nu am repetat nimic), dar încercarea moarte n-are. Pe drum era un gang, ce se spunea că aduce ghinion, iar eu am vrut să-i testez legenda (ghinion nu mi-a adus, dar nici norocul nu mi-a surâs). Ajunşi la locul cu pricina, eram noi tot debusolaţi şi dominaţi de întrebarea: Să intrăm sau nu? (trebuie să vă spun că la concurs nu au participat doar elevi de a 11-a ci şi elevi din clase mai mici) Până la urmă am intrat şi am fost conduşi de un student în sala unde se ţine concursul. Acolo, noi tot fericiţi ne-am aşezat care şi cum voiam, până când anunţul unui domn profesor a stricat totul şi a dat drumul unui mare haz de necaz. A început domnul profesor să ne aşeze în ordinea claselor de la liceu, dar de fiecare dată ne aşeza în aşa fel încât un elev de la o clasă era în spatele unui alt elev de la aceeaşi clasă. Când toate se credeau terminate şi concursul începuse, pe uşă intră elevii unei şcoli din Iaşi; a urmat, desigur, câteva zeci de rotaţii.
Am primit subiectul. Cu toate că la prima vedere părea uşor, dar când a venit momentul să scriu nu ştiam cu ce să încep. După momente bune de tatonări cu pixul şi ciorna am început să scriu. Un alt moment haios a fost când trebuia să calculez ceva; nu aveam calculator, aşa că scot telefonul să calculez, dar când să intru în calculator, vine un student îmi ia telefonul din mână, iese din calculator şi îmi dă telefonul înapoi. Mă uit la el dezorientat, pentru că văzusem cum o colegă calcula de zor cu telefonul şi nimeni nu-i spunea nimic.
Au trecut şi lucrările scrise, iar următoarea oprire era orice magazin ce îşi permite să oprească foamea a 5 elevi; un fast-food foarte cunoscut i s-a făcut milă de noi şi a acceptat marea provocare. Luându-ne porţia am primit şi o jucărie cadou, iar acest lucru ne-a făcut să dăm în mintea copiilor, spre hazul colegilor ce ne însoţeau.
După momente de lenevire, prin parc şi pe lângă Şcoala ''Alexandru cel Bun'' (acolo se ţinea secţiunea grupuri de cooperare), am pornit încrezători şi plini de forţe spre următoarea provocare şi poate cea mai grea. Înainte să ne apucăm de lucru, extragerea biletului anunţa un mare potop asupra noastră. Căzuse un subiect la care nu aveam prea multe materiale. Aşezaţi la calculator primul lucru a fost să instalăm un program, pentru că şcoala respectiva nu a fost în stare să pună la dispoziţie tot ce este necesar pentru desfăşurarea corectă a unui concurs de acest gen. A durat un sfert de ceas şi am început să lucrăm, dar am început să dăm de alte piedici precum puterea uriaşă de procesare a calculatorului încât dacă ne mişcam cu viteza melcului era mult prea repede. Toate bune şi frumoase până când acest măreţ calculator a vrut să ne facă în ciudă şi a închis proiectu. A durat mai bine de 20 de minute ca să-l redeschidem, dar între timp, tot echipajul era demoralizat, niciunul nu mai dorea să se apuce de la capăt; încercând să explic doamnelor profesoare ce ne supravegheau că acest calculator este bun de aruncat, am mângâiat, din reflex, monitorul. Acest fapt a fost ca un adevărat tsunami, doamnele profesoare erau gata, gata să ne descalifice. Până la urmă apele s-au liniştit şi totul a revenit la normal, am reuşit să terminăm proiectul la timp şi am avut timp să facem poză pentru finalul proiectului.
Drumul spre casă a fost fără peripeţii. În tren puteai zări zeci de copii ce erau storşi de energie.

Ziua următoare, mai exact seara s-au anunţat rezultatele şi spre fericirea noastră am luat fiecare câte o diplomă, atât la lucrări scrise, cât şi la grupuri de cooperare, mai mult tot echipajul va merge, atât la lucrări scrise (unul dintre colegi nu a participat la lucrări scrise) cât şi la grupuri de cooperare, la faza naţională, ce se va ţine la Călimăneşti.

Cu această ocazie ţin să felicit toţi participanţii din Paşcani pentru rezultatele lor, iar pentru cei ce merg la faza naţională mult succes!

Întâmplarea de duminică

Nu`mi plac câinii deloc . Nu pot să`mi explic de ce . Mi`e frică de ei .. Şi dacă am spus vreodată că un câine e drăguţ , am făcut`o din respect pentru stăpânul / stăpâna lui . În plus , am rămas TRAUMATIZATĂ după o întâmplare de ieri , motiv pentru care o să urăsc câinii PE VIAŢĂ .

.. Mă plimbam cu o prietenă pe bulevard , când - geniul din ea - a spus că vrea să mergem pe plajă . Ce să facem acolo ? Poze . Super , deci zis şi făcut . Cam într`un sfert de oră eram acolo , plimbându`ne desculţe prin nisip .

- Andreeaaa , du`te mai încolo şi fă`mi o poză !

- Ok .

.. Mă îndepărtez cu telefonu` în mână . Şi ce credeţi ? Se apropie de mine 3 câini mari şi urâţi . ``Pleacă , pleacă ! Marş , zât , lasă`mă , uş !`` - dar nu s`au speriat . Ba din contră , au venit şi mai aproape de mine . Am fugit spre prietena mea - ceea ce n`ar fi trebuit să fac - iar ei au venit după noi . Uite aşa , da`i şi fugi pe plajă cu o haită de câini în urmă ! .. Ei lătrau , noi râdeam - de frică ?

Eram panicate , speriate , transpirate şi .. urmărite :)) . Exact ca în filmele cu proşti ! .. asta până când ne`am întors pe bulevard şi am intrat într`un magazin mic . Evident , câinii ne`au aşteptat să ieşim de acolo , dar s`au plictisit într`un final şi ne`au lăsat în pace .

Morala ? Să nu te iei niciodată după prieteni ! :p

Boys only

.. Dacă eşti fată şi citeşti articolu` ăsta , se mai demonstrează un lucru : Fetele nu fac NICIODATĂ ce li se spune !

 Deci , uite un dicţionar de terminologie feminină :

 5 minute = interval de timp între 1 şi 3 ore , folosit la aranjarea părului , datul cu rimel , rujarea buzelor , aranjatul în oglindă.

 rimel = un fel de smoală pentru gene , care se aplică cu o ustensilă tirbusonoidala - dacă plouă , smoala se prelinge până în bărbie , făcând mimica facială a ei mult mai interesantă decât în mod normal ; dacă este waterproof (rezistent la apă) , nici atâta bucurie nu ai !

 oglindă = dispozitiv de belit (e în DEX) ochii în el , care reflectă gingăşia şi frumuseţea ei - iar dacă nu o reflectă e vai şi amar de curu` tău (``cur`` e în DEX , am scuză !) , că îi scoţi păr alb în cap cu stilul tău de măgar şi o îmbătrâneşti într`un an cât alţii în zece , porcule !

 lacrimă = unealtă diabolică ce implică eliberarea de cantităţi apreciabilă de apă şi sare , folosită fără nicio discriminare , ca argument în orice discuţie contradictorie sau rugăminte .

 poşetuţă = ditamai tolba de 5 kilograme pe care ea o poartă cu o lejeritate herculiană - de care nu ai crede`o în stare când îţi spune pisicoasă : ``Iubii , nu mă ajuţi cu pâinea asta care îmi rupe mâinile ?!`` .

 machiaj = proces complex prin care buzele ei devin roşii , sprâncenele sunt pensate până nu mai rămâne nimic din ele - şi .. cum trebuie pus ceva în loc , se trage o dâră de creion moale şi negru , genele sunt lungite - de zici că vor s`o apere de ploaie , iar pielii îi mai creşte un strat de 1 până la 3 centimetri grosime de fond de ten , depinzând de altitudinea celui mai înalt coş de pe barbă .

 dietă = motiv pentru care NICI TU nu mai poţi atinge niciun fel de carne , dulce , grăsime , pâine sau produs lactat .

 unghii = instrumente tratate cu chimicale - sau nu , folosite pentru scos ochii în situaţii limită - cum ar fi lupta pentru unica poşetă rămasă la reducere sau pentru ultima pereche de pantofi cu fundiţă de pe stoc.

 curăţenie = una din obsesiile cele mai violente ale femeii cu repercusiuni grave asupra psihicului masculin . După acest lucru , orice obiect de care ai nevoie dispare cu desăvârşire şi trebuie să aduci câinele de vânătoare pentru a`l găsi - evident , ea neştiind unde l`a pus când a făcut ordine .

Constanţa - micul oraş situat la malul mării ..

.. Ştiu că n`am mai scris pe aici de ceva timp , promit c`o să revin cu mai multe articole .

Hai să vorbim despre Constanţa .. şi să`ţi explic că nu e chiar atât de frumos să locuieşti aici . Cel puţin .. nu primăvara , toamna sau iarna . De ce ? Pentru că , zic eu , nu ai altceva de făcut decât să stai în casă şi să ``hibernezi`` . Nu ai unde să mergi , ``Satul de vacanţă`` e pustiu şi el , de vizitat nu prea ai ce să vizitezi , ``Aqua Magic`` se deschide prin iunie , iar dacă hobby`ul tău este shopping`ul , atunci nu ai decât vreo 2 Mall`uri mai ``bune`` - să zic aşa , City şi Tomis .

În schimb .. vara e altfel . Pe străzi e mai multă lume , plajele sunt pline de oameni , staţiunea ``Mamaia`` e şi ea full , se organizează mai multe concerte , oraşul pare diferit . Poate de asta unii spun că aici e frumos - pentru că ei n`au văzut niciodată ``partea mai puţin frumoasă`` a CT .

.. Cine nu mă crede , să facă un drum zilele astea - să se convingă :) .

P.S. : .. imaginile astea NU sunt luate de pe net .

Zilele Liceului Teoretic 'Miron Costin' Paşcani

      Ştiu că scriu mult prea târziu despre acest eveniment, dar totuşi niciodată nu e prea târziu.
Am amânat atâta timp publicarea articolului din lipsa fotografiilor.
      Anul acesta se sărbătoresc 49 de ani de la înfiinţarea liceului.
      Această sărbătoare a început joi, 3 martie, cu festivitatea de deschidere ce s-a ţinut în sala de sport. Cel mai important lucru la deschidere a fost premierea profesorilor Tatiana Radu şi Emil Oşlobanu, ce la sfârşitul acestui an şcolar vor ieşi la pensie, pentru întreaga lor activitate. Aici a avut loc şi lansarea unui nou număr a revistei liceului.
După festivitate au fost mici concursuri printre care şi "Regele Conquiztador", unde numărul participanţilor a fost destul de mare, faţă de anul trecut.
        Ziua de vineri a fost ziua concursurilor, dar şi a spectacolelor. Diferite concursuri pentru toate categoriile de vârstă, de la şah şi concurs de ecologie, la expoziţii, până la concursuri de referate la chimie sau fizică.
Mai jos sunt câteva poze de la această sărbătoare, ENJOY!



      La anul aşteptăm o sărbătoare mult mai frumoasă, mai ales că liceul va împlini jumătate de secol de la înfiinţare.

Valorile copilariei

Ce nebunie, câtă lume şi mai ales câţi necunoscuţi. Din păcate cei pe care îi cunoşteam nu au venit sau au venit mult mai târziu; aşa a început pentru mine prima zi a concursului.
Toată singurătatea a trecut când am început să observ profesori cunoscuţi din alte zone, dar şi doi amici (o amică am surprins-o pe la spate şi de la deschidere nu am mai văzut-o, probabil din cauza sperieturii cauzate).
De la spectacolul deschiderii am lipsit având alte treburi, dar din ce am înţeles au fost câteva interpretări din partea invitaţilor de la Chişinău şi au dansat cele două trupe de la Clubul Copiilor (dans modern şi dans de societate)
Ziua s-a încheiat brusc, servind drept GPS invitaţilor de la Bistriţa.
A doua zi a fost concursul propriu zis. Cu toate că la ora 9 trebuia să înceapă , reprezentanţii Clubului Copiilor Paşcani, adică noi, nu prea ne dădeam trezitului, dar într-un final am fost primii în sala unde s-a ţinut concursul.
Nici bine nu am ajuns acolo că împrăştiam foile pe toată masa şi am început să discutăm asupra proiectului, care şi cum face, până când un profesor ne întrerupe spunând că trebuie să tragem la sorţi ordinea de prezentare; am "împins" diamantul nostru norocos la prezentare şi ne-am ales cu numărul trei. Acest număr a adus un nor de emoţie în inima noastră care a început să dispară în timpul prezentării, mai bine spus prezentărilor, echipajului de la Chişinău ce a durat mai bine de jumătate de oră.Urmăm noi, emoţiile doreau să ne domine, dar după prima frază deja ne simţeam ca acasă, aşa cum trebuia să fie. După o prezentare sobră a celor de la Chişinău, am ales să spunem şi câteva năzbâtii ale copilăriei, pentru a mai dezmorţi juriul. Cu micile greşeli, dar şi cu emoţii, am reuşit să terminăm prezentarea cu bine.
Imediat după prezentarea noastră, am plecat, fiind solicitat la alte lucruri şi aşa am ratat o prezentare haioasă, după cum spun colegii mei, din partea celor de la Oradea.
Concursul s-a terminat cu o mică ceartă, datorită juriului, care ţinea morţiş să ne dea premiul al II-lea, dar într-un final, după ce au citit atent şi regulamentul, ne-au dat premiul I.
Ziua s-a încheiat cu o prezentare a unui bar-cafe, dar mai ales mesei de biliar, dar şi fântâna arteziană din Piaţa Casei de Cultură şi statuia lui Mihail Sadoveanu, echipajului de la Bistriţa împreună cu un amic de la Bistriţa.(în program scria că după concurs, participanţii aveau ca scop vizitarea oraşului Paşcani, iar noi ne-am conformat)
Ziua a III-a, dar şi ultima zi. Astăzi am simţit cu adevărat scopul concursului, acela de a comunica şi de a cunoaşte oameni noi si diferiti ...eeeh prostii, normal că pentru distracţie.
Ziua a început devreme cu excursie în zona Iaşului. Prima oprire a fost la plopii fără soţi, iar apoi am fost la mănăstirea Cetăţuia. Acolo ni s-a promis un ghid; aşteptăm noi, cât aşteptăm şi până la urmă noi am fost cei mai buni ghizi, mai ales în clopotniţă.
Se apropia prânzul şi burţile noastre începeau să urle: "Mie fooooaaaaameeee!!!", iar noi ne-am conformat. Am oprit în incinta Palatului Copiilor, Iaşi şi am stat la picnic. De acolo ne-am despărţit care încotro; noi, grupul elevilor, nu am vrut să vizităm din prima parcul Copou şi am luat-o spre Piaţa Independenţei, iar acolo am lenevit la soare preţ de jumătate de oră (dacă nu mai mult). O parte din noi am forţat mâna celorlalţi şi am plecat spre Muzeul de Istorie Naturală, iar de acolo ne-am despărţit: o parte au intrat în muzeu, altă parte s-au întors la soare, iar restul am luat-o spre Universitate, am vizitat Sala Paşilor Pierduţi, apoi ne-am îndreptat spre Copou.
Timpul a trecut repede, soarele dădea să dispară de pe cer şi noi ne îndreptam spre Paşcani. La internat ne aştepta o surpriza din partea unui domn profesor de la Bacău. Surpriza era o trupă (mai bine spus jumătate de trupă) de folk, numită "Suflete pereche". Liviu - chitarist vocal şi Bogdan - violonist ne-au încântat urechile. Mai întâi, ei şi-au făcut încălzirea în faţa unui public mai tânăr, format doar din elevi. Recitalul a continuat la masa festivă. Acolo, ei au reuşit un lucru cu care doar puţini artişti se pot mândri: au reuşit să să facă atât publicul tânăr cât şi cel matur să se alature lor ..
Seara, mai bine spus noaptea, a fost albă - fără somn. În acea noapte a trebuit să ne valorificăm copilaria, aşa că, să spunem doar, că un elev s-a culcat alb şi s-a trezit negru (la propriu, dar şi la figurat). Cu toate acestea, acea năzbâtie nu a fost singura, am făcut concurs de bancuri si am jucat diferite jocuri care au stârnit râs în hotote.
Concursul s-a terminat la ora 6, atunci când am condus invitaţii de la Oradea la tren.


Abia aştept următorul concurs şi cu siguranţă vă voi povesti şi despre acela.

Rânduri pentru mama :x

Sper că nu mă înjuraţi dacă mai găsiţi aceeaşi ``scrisoare`` şi pe blogu` meu , am luat`o de acolo - fiindcă îmi era cam lene să fac alta şi pentru ăsta :"> . [ măcar recunosc . APRECIAŢI ! ]

Deeeeeeeeci .. 3 , 2 , 1 .. :))

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

"O sută de bărbaţi pot ridica o clădire , dar e nevoie de o singură mamă pentru a face o casă ."

(William Makepeace Thackeray)

Mi`e cam greu să`ţi scriu - poate pentru că mi`e ruşine , că nu mai sunt de mult copilul ăla răsfăţat de 5 anişori - sau .. poate pentru că ştiu că ``scrisoarea`` asta va ajunge la tine .

În primul rând , mi`aş dori să`ţi mulţumesc pentru tine , pentru că exişti şi pentru că eşti mama MEA . Probabil ai mai auzit asta şi înainte , dar acum ţi`o spun din tot sufletul .

.. Şi vreau ca tu să nu te temi niciodată de faptul că , poate cu timpul , voi uita de tine . Nici să nu`ţi treacă prin minte lucru` ăsta ! Oricât de ameţită , de îndrăgostită sau de aeriană aş fi , voi veni la tine - acolo , unde cred eu este ``acasă`` .

Ştii foarte bine că`ţi sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce faci ca eu să fiu fericită - nu ţipi la mine (şi sper că nu vei avea de gând vreodată) , îmi pregăteşti cea mai bună mâncare (salata aia orientală de nota 10 , sau plăcinta aia de praz , sau fursecurile cu ciocolată pe care le faci de sărbători , sau mai ştiu eu ce ..) , îmi faci observaţie (ca eu să îmi dau seama atunci când greşesc - chiar dacă sunt cam încăpăţânată uneori) , mă alinţi , mă îmbrăţişezi , mă faci să zâmbesc , aşa cum ştii doar tu ..

Eşti pur şi simplu specială , mamiii ! - mai e nevoie să`ţi spun ?! - Te iubesc , la fel de mult cum o faci şi tu . Te iubesc , chiar dacă sunt prea timidă să recunosc . Te iubesc , mult mult mult ! .. La mulţi ani !

puuuuuuuuups ! :*

P.S. : .. aştept să`mi scrii pe 1 iunie ! :))

Despre mama …

Astăzi este ziua femeii, dar în special a mamelor, cărora măcar astăzi trebuie să le arătăm cât de speciale sunt pentru noi, să le spunem cât sunt de preţuite, iubite, de neînlocuit, de aceea am un mesaj pentru mama mea:

Mamy, te iubesc, pentru că :

mă asculţi de fiecare dată,

ştii tot ce simt,

ştii tot ce gândesc,

ştii tot ce visez,

ştii tot ce urăsc,

ştii tot ce iubesc,

ştii tot ce îmi doresc,

ai mereu dreptate,

nu te plictiseşti niciodată de “prostioarele” mele,

ştii ce mă doare şi când nu iţi spun,

ştii când sunt supărată chiar dacă zâmbesc,

ştii când trebuie să vorbeşti si când să taci,

ştii mereu ce trebuie să îmi zici,

ştii mereu ce e de făcut,

mă cunoşti mai bine decât mă cunosc eu însămi şi când “mă pierd” …ştiu unde să mă regăsesc…de aceea ...TE IUBESC!!!

Timpul şi atât .

" Timpul este focul în care ne ardem existenţa " ..

.. Şi uite aşa mi`am făcut puţin TIMP să mai scriu şi pe blogul ăsta . Daaa , ştiu , vă era dor de o postare nouă .

Ummm` .. am ajuns la concluzia că unii dintre noi iau viaţa prea în serios . E adevărat , există lucruri pe care eşti obligat să le faci , lucruri care îţi consumă foarte foarte foarte mult TIMP liber . Dar de ce să nu păstrăm şi puţin loc pentru ceva frumos , pe care`l merităm ?

Doamne .. ce vis ar fi dacă n`ar mai exista TIMPu` ăsta care să ne facă probleme . Cum ar suna .. să trăim într`o lume în care TIMPu` nu are importanţă , o lume în care el nu există ?! Paii ..

să vedem . Mulţi dintre noi nu am mai întârzia la serviciu , sau la şcoală , sau la grădiniţă , sau mai ştiu eu unde , nu ne`am mai face nicio imagine proastă din cauză că am ajuns prea târziu la prima întâlnire , nu am mai fi aşa stresaţi cum suntem acum .. şi n`ar fi mai bine ?

Doar că .. TIMPul chiar nu există . Cineva spunea că el e numai în concepţia noastră , un fel de iluzie pe care ne`o formăm pentru a putea explica sfârşitul vieţii . Well .. nu mă bag , poate omu` chiar a ştiut ce a zis . Unii au inventat ceasul , anii , lunile , săptămânile , zilele , orele , minutele , secundele , şi aşa mai departe , făcând ca viaţa să se învârtă după măsurile astea .

P.S. : .. poate vă faceţi puţin TIMP să citiţi şi celelalte postări de pe blog , eventual să lăsaţi şi un comentariu sau două :* . :))

Balada fetelor .. de altădată ! :)) - funny .

Am găsit poezia asta pe un site şi m`am gândit să o postez aici , să o citiţi şi voi ^^ .

Nu ştiu exact cine e ``autorul`` ..

* Multe s`au schimbat cu timpul . Unele doar în mai prost ..

Chiar şi fetele sunt altfel , nu mai sunt deloc ce`au fost .

Înainte erau tandre , mai cuminţi , mergeau la şcoală ,

Acum au ca singur scop .. să bage bărbaţii`n boală .

În trecut te`ar fi iubit de veneai c`o floare`n dar ,

Astăzi nu au timp de flori , stau prin mall sau la solar .

Dădeai gata orice fată c`o cutie de bomboane .

Acum unele îţi cer să le pui chiar silicoane .

În trecut ieşeau prin parcuri , la plimbare , dar acu`..

Ele nu mai vor pe bancă , ci pe boxe în Bamboo .

Te rugai intens de vreuna ca s`o plimbi prin parc , în noapte ..

Acum vin şi câte zece , dacă au ai tăi Q7 .

În trecut de te plăcea , îţi scria destul de des

Bileţele de amor , nu`ţi lăsa ``offline`` pe mess .

Nu aveai poze cu ea , o puteai vedea doar ``live``,

Acum poţi s`o studiezi şi pe ``Facebook`` şi ``Hi5`` .

Atunci de`o scoteai la film , aşteptaţi la braţ troleul ,

Azi stă la telenovele , dacă n`o scoţi cu BMW`ul .

Pe`atunci nu ştia ce`i ``shopping`` , nu îşi lua haine din mall ,

N`avea firme preferate .. se ducea la croitor.

Atunci nu aveam mobile , aşteptai în frig o fată ,

Acum îi dai SMS : ``Am ajuns . Cobori odată ?!``.

Ce frumos era`n trecut , când vorbeam de viitor

La un suc , la o terasă , nu direct în dormitor .

Ne doream c`acele vremuri să nu treacă niciodată ,

Unde sunt ? Unde s`au dus .. fetele de altădată ?!

Amintiri din copilărie :)

Trec anii şi nimeni nu îi poate aduce înapoi . Totuşi , ce rost are să te întristezi din cauză că nu mai eşti piticul acela de altădată , lipsit de griji şi mereu cu un zâmbet larg pe buze ? Nu te`ai gândit că , deşi ai crescut şi te`ai maturizat , pentru părinţii tăi vei rămâne MEREU un copil ?

- Mda , eu cred că degeaba îmi doresc să împlinesc cât mai repede 18 ani , căci se pare că nici atunci n`o să scap de apelativul ``fetiţa lui tata`` .

Lăsând asta la o parte , azi dimineaţă m`am uitat printr`un album cu poze mai vechi . Eram şi eu pe acolo , dar se părea că nu mă recunoşteam . Poate pentru că eram foarte mică .. ? - mică , schimbată şi .. neastâmpărată . Când aveam vreo 3-4 ani mergeam în parc şi le luam copiilor toate jucăriile care îmi plăceau . Pe la 5 ani mă îndrăgostisem de un căţeluş dintr`un desen animat , încercam să`l imit - ajungând să îmi muşc verişoara de mâini şi de picioare . La grădiniţă mă plictiseam , nu vroiam decât să ajung acasă şi să mă joc . Odată am păcălit`o pe doamna educatoare că mă simt rău şi că vecina mea - care nu avea decât 7 ani - este doctoriţă . Am reuşit să o conving să mă lase să plec acasă şi imediat cum am ajuns am chemat`o pe vecină să ne jucăm . Desigur , mai târziu au aflat şi părinţii mei de acest lucru - dar cine putea să certe sau să pedepsească un copilaş ?

* Copilăria este un dar .. este ceva magic ce îţi deschide uşa spre cel mai frumos vis . Când un copil plânge - oricât de nepăsător pare a fi acesta - e la fel de trist ca cea mai grea ploaie . Dar se ştie sigur că întotdeauna , după ploaie , vine zâmbetul ce face soarele să răsară .. :)

Tânară si nelinistită

Am venit pe lume in prima zi de Crăciun a anului 1992,inainte de termen. Mama tocmai impodobea pomul si eu am insistat să o ajut…nu stiu de ce ,la inceput, ea nu a fost prea incântată de decizia mea,dar i-a trecut supărarea imediat ce m-a vazut pentru prima oară.

Apoi parintii mei au renuntat la somn pentru ceva mai bine de un an,evident de fericire că mă aveau…poate si pentru că eram campioană neobosită la plâns din zori si până in seară ,apoi din nou până in zori,singurul lucru care mă linistea era să fiu tinută in brate,dar deoarece nu aveau atâta energie ca mine au trebuit să solicite intăriri :mosul,bunica, bunicul,vecine,alte rude…

Am mai crescut si ii lăsam să se mai odihnească…cel putin noaptea pentru că ziua erau prea ocupati să mă coboare din copaci ,să mă scoată din baltoace,să mă impiedice să folosesc hainele purtate de prietena mea de joaca drept prosop sau să o invinetesc când mă supara (cu toate ca era mai mare decat mine),oricum mă ierta repede.Imi plăcea enorm să mă joc cu păpusile,in general le rupeam capetele, bratele, picioarele,le pictam fetele si le rearanjam părul …uneori rămâneau si fară el,dar se stie că coafatul are unele riscuri.

Copilaria este cea mai frumoasă parte a vietii, inocenta din priviri,sufletul liber de resentimente (iertăm si uităm repede),dragostea neconditionată faţă de cei din jur sunt lucruri pe care,din păcate,le pierdem in timp, insă cu cât pierdem mai mult copilul din noi cu atât viata devine mai goală si mai tristă.

Să nu uităm să fim copii!

Mesaj catre "pictici"

Si acuma imi aduc aminte cu placere de momentele din viata cand aveam doar 7 ani dar in ciuda faptului k purtam papion si aveam stilou in mana eram o puslama de baiat.
  Unele momente in viata vin si trec nu mai  poti simti aceleasi sentimente ,trai aceleasi emotii ,asa cum este copilaria ,o experiente unica dar care uneori nu este pretuita de cei care o traiesc.
  Deci sa lasam aceste vorbe cu molte sentimente si alte cuvinte ,Piticilor!!!, bucurativa de copilarie si faceti cat mai molte prostioare caci mai tarziu probabil nu ve-ti avea timp sau  va vor lovi asa zisele responsabilitati.
  As putea spune ca aceasta parte a vietii este cea mai simpla si frumoasa datorita libertatii de a face orice tampenie va trece prin cap'sor ^^!!!

Momente magice

      Stăteam, zilele acestea, şi mă gândeam la cât de repede a trecut timpul; părcă, mai ieri, eram copilul care se chinuia să meargă în 2 picioare şi care îi făcea pe părinţi să-şi piardă nopţile încercând să-l adoarmă...
Desigur nu eram "uşă de biserică" şi nu era săptămână să nu fac vreo năzbâtie. Chiar dacă de multe dintre ele îmi aduc aminte cu greu, dar sunt câteva pe care nu le voi putea uita niciodată.

      De mic eram încăpăţânat. Odată cu ora de somn parcă venea un coşmar pentru părinţi: când le era somnul mai dulce sau când credeau că am adormit şi se opreau din legănat, atunci începeam să plâng mai tare, iar dacă era să adorm, de fiecare dată, adormeam în fund şi dacă mă lăsau părinţii pe spate începeam să plâng.
Cu tot chinul adus părinţilor, reuşeam să le aduc şi zâmbetul pe buze; când se enervau mă trânteau de pat, iar eu începeam să râd.
Dar să revenim la partea cu chinul. Tata trebuia să se ducă la serviciu în schimbul 3 (să lucreze peste noapte), iar eu, mereu cu poftă de joacă, am luat mătura şi i-am dat peste faţă lui tata. Tata s-a trezit buimac şi mă vede pe mine râzând (acel râs de copil căruia e imposibil să-i rezişti) şi cu mătura în mână .
      Ca orice copil mereu le duceam lipsa părinţilor atunci când erau la serviciu, iar eu, copil ingenios, am scăpat odată printre gratiile de la geam (trebuie să vă spun că stăteam la parter) şi am fugit spre Esplanadă, unde ştiam sigur că îl găsesc pe tata (la mama nu puteam ajunge pentru că era prea departe pentru mine, iar tata era gardian public) şi apoi am început să strig după toţi gardienii: "tata".

      Momentele din copilărie nu vei reuşi să le uiţi niciodată, pentru că sunt nişte momente magice care vor aduce mereu zâmbetul pe buze.
Sper că va plăcut acest articol, iar citindul am reuşit să vă aduc aminte de momentele magice din copilăria voastră.

Cum e să fii boboc ? - penibil ! :))

Îţi mai aduci aminte toate întâmplările din primul an de liceu ? Mai poţi să simţi încă o dată emoţiile pe care le`ai avut atunci ? Visăm cu ochii deschişi la fiecare moment petrecut în liceu şi ne dorim enorm să fim din nou ``boboci`` ..

Recunosc , zâmbeam ironic în faţa mamei atunci când o auzeam spunând ``- O să`ţi fie dor de zilele astea ..`` şi mi`am dat seama că avea dreptate - as always :d .

Prima zi a fost jalnică pentru mine . Vroiam să mă fac plăcută de toată lumea , mă băgam în seamă că o disperată cu toţi colegii şi salutam de sute de ori profesorii . Unii dintre ei deja aveau o părere despre mine (``Andreea e nebună !``) alţii urmau să`şi facă una (``Pare de gaşcă ..``) . Eram aeriană , mă uităm în stânga şi în dreapta după băieţi drăguţi , mă împiedicam de tocurile uşilor şi îi făceam pe noii mei colegi să râdă ..

A două zi a fost puţin mai normală , am întârziat la prima oră fiindcă nu`mi găseam clasa , mi`am uitat geanta în sala de sport şi am încurcat baia fetelor cu cea a băieţilor. Super , nu ? Norocul meu a fost că am ajuns cu bine acasă ..

Din a treia săptămână începeau pregătirile pentru ziua şcolii - dansuri , scenete , etc . Deşi nu mă înscrisesem la niciuna dintre categoriile alea , mă invoiam cu nesimţire la profesori , spunându`le că nu trebuie să lipsesc de la ``repetiţii`` . Petreceam ore în şir cu câţiva colegi în curtea şcolii , glumeam , cântam şi rădeam de restul clasei .

Iarna era şi mai frumos ! .. - urmau bătăile şi ``botezurile`` în zăpadă . Luna trecută am alunecat pe gheaţa de pe scările de la intrarea elevilor , l`am apucat de ghiozdan pe băiatul din faţa mea şi am căzut amândoi .. - Clarrr ! .. am reuşit să`l ``dau pe spate`` :)) . S`a uitat urât la mine şi s`a scuturat de zăpadă în timp ce eu făceam ``haz de necaz`` , cerându`i s`o mai facem o dată .

Printre toate astea , am auzit că şi prieteniile legate în acest an nu vor fi uitate niciodată .. dar întâmplările mai puţin plăcute ? Oare îşi va aminti băiatul care a alunecat cu mine la intrarea elevilor că eu am fost cea pe care a căzut şi i`a făcut aterizarea mai plăcută ? ..

P.S. : multumesc Lucian pentru idee ! - n`am crezut că va fi aşa amuzant să scriu despre şcoală :)) . :*

Funny

        Doi ciobani foarte cunoscuţi şi mai ales foarte îndrăgiţi: Ion şi Gheorghe, erau la păşune cu oile. După un timp strigă Gheorghe la Ion:

• Ioane, se duc oile în cucuruz!
• Ducă-se, eu mânc.
• Ioane,n-auzi mă? se duc oile în cucuruz!
• Ducă-se, eu mânc.

      Până la urmă se duce Ion şi aduce oile mai aproape de el, intre timp Gheorghe vede câinii cum se reped la slănină şi spune:

• Ioane, mâncă câinii slana!
• Mâncă pe munisa că brişca e la mine.

Legendă: cucuruz = porumb
              brişcă = cuţit
              munisa = mama lui 

Zgribulind şi pe gânduri

        Prima zi de şcoală din anul 2011 a început cu frig şi ceaţă. Când intrasem în clasă nu am întâlnit decât doi colegi, ce erau zgribuliţi de frig şi care încercau să ia toată căldura de la calorifer. Uşor, uşor a început lumea să vină la şcoală, o parte au venit, au văzut şi au plecat, altă parte au decis să-şi petreacă timpul în preafrumoasa noastră clasă.
        Prima oră nici nu ştiu cum a trecut, următoarele două au trecut ceva mai greu, deoarece am avut mate şi doamna profesor ne-a mai împărtăşit câteva mistere din balaurul numit algebră.
Desigur nu cred că cineva a reuşit să fie atent toată ora; cu siguranţă toată lumea stătea şi se gândea la vacanţa care a trecut şi la momentele frumoase pe care le-au petrecut.
        Prin pauze vedeai cum toată lumea absorbea căldura degajată de calorifer. Era ceva senzaţional să îi vezi lipiţi de calorifer şi nu alergând sau bătându-se cu cretă prin clasă (posibil acest fapt este datorat şi consumului excesiv de energie în vacanţă)
        Următoarea oră (dacă o putem numi oră) a fost literatura română. Înainte de această oră se găseşte geniul de mine să prevestească anunţarea rezultatelor la teza, la care am muncit aşa de mult; şi aşa a şi fost.
Ca de fiecare dată când ne aduce tezele, domnea o linişte înmormântală, ce a reuşit să fie întreruptă de o simulare de incendiu.
Cu toate că doamna profesor nu a fost mulţumită de tezele noastre şi îşi face griji pentru ce o să facem noi la bacalaureat, ele au fost destul de mari pentru unele persoane (unele pe merit, altele pentru muza ce a avut-o în caiet, chiar sub ochii vigilenţi ai doamnei profesor) şi altele dezamăgitoare pentru alte persoane.
        Toate s-au terminat cu bine, mulţumită simulării de incendiu ce a reuşit să ardă ultimele două ore şi jumătate.
Noi, copii conştiincioşi, am profitat de această ocazie şi am fost să sărbătorim încă o teză, care a reuşit să nu fie un dezastru