Welcome to our world...Chronic share: No limit

Fiecare dintre noi are cel puţin un talent, oricât de mic ar fi el, dar totuşi el există înlăuntru nostru într-un loc îndepărtat, înţesat cu pânze de păianjen.Chiar şi noi avem acel ceva, care ne chinuie mereu.
Aici veţi găsi monstre din talentul nostru: de la poze şi desene până la poezii si proza scurta.

marți, 12 martie 2013

Amintiri de candva

Priveste pe fereastra
cum luceste o astra,
priveste in suflet
un cantec launtric,
priveste spre cer
si spre ghiocel;

priveste spre tine,
si spune-mi de-ti vine
sa-ti iei lumea-n cap
ca un sonat.

iti spun, inger drag,
ca te-am ascultat
fara sa sper
in omul de ieri.

Mai spune-mi povesti
cum tu povestesti
doar celor ce sper
sa te auda din nou
ca pe un ecou.

tu, inger, fior,
cu drag te ador
si sper pana ieri
sa nu pieri.

Publicat de Mari Pavăl, la 21.05

joi, 4 august 2011

Prima iubire

E-atât de trist afară când pleacă primăvara,

Cireșii-i plâng amurgul și ninge cu petale,

Cu alaiul ei de raze incandescente vara

Topește bucuria frumoaselor vestale.

Vino să ne pierdem în zborul de petale

Ca să salvăm cireșii de lungile ninsori

Și să plutim de mână spre lumile astrale

Noi, singuri, împreună, să fim nemuritori!

Cireșii plâng căci moartea li-e aproape.

Vor fi uciși de lungile ninsori.

E prea târziu, acum nu se mai poate...

Iubito, nu vom fi nemuritori!

Și vor muri vestalele și ele

Privind mereu cu jale risipa de petale

Pierdută-i șansa fericirii mele

Și șansa fericirii tale.

Te-am așteptat ca pe-o promisiune

Ce împlinită-i numai fericire.

Eram, cândva, în zile bune,

Doi canditați la nemurire.

Publicat de Lumină Ionuț, la 13.00

sâmbătă, 25 iunie 2011

Teroare

Alerg...alerg întruna ...dar simt că fiecare pas pe care îl fac mă conduce tot mai adânc în acel abis întunecat de care încerc să fug . Sunt speriată ...ştiu că trebuie să mă îndepărtez ...dar de ce ? Asta nu o ştiu, dar simt că ceva nu e bine. Simt pericolul cum pluteşte în aer ...îl pot simti ...îl pot mirosi ...îl aud cum e tot mai aproape . Sau e chiar înăuntrul meu ? Oare chiar totul este doar o inchipuire...oare toată această suferinţă mă face să înnebunesc ?
Nu vreau !! Trebuie să scap...trebuie să alerg mai repede , trebuie să...trebuie ...nici nu mai ştiu ce . Nu mai pot ...sunt epuizată . Mă opresc si mă pun jos ...pe pământ cred...dar oare chiar este pamânt? Nici nu ştiu unde sunt ...nu ştiu ce este în jurul meu . Nu simt nimic , în afară de acea frică pe care o simt fără să ştiu de ce . Nici nu ştiu de ce anume mă tem...dar totuşi ...Ceva este acolo , ceva mă vânează , o pot simţi în fiecare parte a fiinţei mele .

Nu mai rezist . Aveam atâtea planuri , care acum se duc pur si simplu ...Nu pot crede că eu , care cunosc fiecare colţişor al psihicului omenesc am ajuns pradă unei temeri . Unde sunt acum toate teoriile mele...toate cunoştinţele mele ...ce folos că am oprit atâţia oameni din pragul nebuniei când eu nu-mi pot da seama ce mi se intamplă ? Oare...oare înnebunesc ? Petrecându-mi viaţa printre atâţia oameni bolnavi mintal ...încercând să descopăr misterele gândirii omeneşti ..am ajuns să înnebunesc? Aşa se simte un om nebun ? Oare ..de ce mă simt deodata aşa de slabită ?

Simt că nu mai am nici o putere în mine...dar senzaţia de groaza se intensifică . Cred că acesta mi-e finalul . Închid ochii si aştept , sperând că voi avea o moarte fără dureri ...Aştept...aştept...timpul parcă se scurge tot mai încet...inima îmi bate tot mai repede ...cred că o să-mi sară din piept ...Totul se învârte cu mine...şi zeci de umbre..sau poate sute,îşi fac apariţa împrejurul meu.Mă simt dominată de o forţa pe care nu o pot controla..încep să tremur ,la fel ca un schizofrenic.Oare aşa să fiu si eu ?O schizofrenică?

Brusc totul încetează...se aşterne o linişte apăsătoare...îmi pot auzi fiecare bătaie a inimii....fiecare respiraţie...până când un bâzâit se face auzit ,la început încet ...apoi tot mai intens...pana ajunge de nesuportat .Se transfomă intr-un ţipăt , care se izbeşte de timpanele mele,parcă încercând să le spargă, să treacă dincolo de ele...apoi se aude altul, în care parcă disting o nuanţa de disperare.Încep să mă zbat,dar ţipetele se aud tot mai tare,tot mai aproape de mine...din ce în ce mai des,până când se aude ceva asemănător cu un tunet şi simt o caldura ciudată ...lipicioasă ... umedă...care mi se întinde pe întreaga faţă .

Panicată la maxim, deschid ochii. Mă uit împrejurul meu, şi realizez că sunt în camera mea...în patul meu ...iar lângă mine era tolănit căţelul meu...care stătea cu limba scoasă afară .Am văzut uşa deschisă...şi mi-am dat seama că tunetul pe care l-am auzit...a fost de fapt Boby...care a deschis uşa...iar acele ţipete îmi aparţineau mie .Am realizat că tot ce am trait , a fost doar un vis. Un simplu vis !Dar acum ştiu sigur un lucru : aşa se simt oamenii pe care încerc să-i tratez în fiecare zi. Aşa arată lumea lor... redusă la un abis nemărginit, în care îşi mai face uneori apariţia câte o rază de lumină .

Publicat de Paiu Iuliana, la 12.15

marţi, 7 iunie 2011

Libertate absolută

Sub bolta încărcată de stele

Încerc să dau culoare visurilor mele

Sperând că acolo sus, o stea

M-ar putea observa, ajuta.

Adorm pe faleza lovită de valuri

Mângâiată de-acea apă divină,

Şi-acoperită de-a Luceafărului lumină

Mă scufundă-n vis sunetul de valuri.

Visez poveşti de dragoste cu Luceferi
Sfârşite tragic; şi vad diverse chipuri

Pe care curg lacrimi de sânge-albastru

Ce dau culoare oceanului tumultos,sub recele astru.

Îi simt suferinţa, ce-l arde în a lui răceală,

Văd fete-ngenunchiate, ce-ndrăgostite pentru prima dată

Îl roagă să coboare, să mângâie a lui blondă pleată,

Sau să le ia la el, fără să ceară lumii socoteală.

Aud un glas, ce-mi cere tânguitor

Să merg la el, că-i este dor

De-o-mbrăţişare strânsă,omenească,

Ce poate să îl încălzească.

Întind braţele, atrasă ca de-un magnet îngheţat

Vreau să mă-nalţ la el, în acel punct luminat.

Plutesc spre cer, de-o aprigă dorinţă-nflăcărată

Lăsându-mi corpul muritor în apa-nvolburată.

Publicat de Paiu Iuliana, la 22.00

vineri, 22 aprilie 2011

Noi 2010

Informaţia ,element esenţial,

Avem impresia că totu-i banal

Ne-ngrijorăm ce greu e să muncim

Dar ne-ngrozim ce greu e să traieşti!

La ce bun memorarea unor date

Cînd în calculator găsim de toate

Mai bine ne distrăm si nu muncim

Căci oricum timpul trece şi murim.

Asa gîndesc din cînd in cînd

Şi mi se pare că-s flămînd

Cînd nu tastez o oră într-o zi

Căci altceva nu mă va ferici.

Amintire...(dedicată unei persoane speciale...)

În cascade zgomotoase

Trece timpul peste zi

Însă, nopţile frumoase

Par a mă mai linişti.

Te visez în strai de aur,

Cum cobori din infinit

Şi-atunci tot ce mă-nconjoara

Se transformă într-un mit.

Ochii tăi frumoşi şi limpezi

Îmi coboar-adînc în suflet.

Aerul se parfumează

De-al tău foşnet, de-al tău umblet,

Inima-mi vibrează tare

Cînd pe faţa mă atingi

Clipă, eşti tulburătoare!

Mult aş vrea să nu-mi te stingi.

Publicat de Epure Lucian la 21.33

duminică, 17 aprilie 2011

Ore, ore şi iar ore; unele haioase, altele ce durează parcă o infinitate, cu toate acestea toate sunt la fel. Iată că am reuşit să îmbin toate orele într-un tablou şi să-l ofer vouă.

Publicat de Lumină Ionuţ la 22.20

joi, 31 martie 2011

Astăzi toţi profesorii se plâng de elevi; v-aţi întrebat vreodată de ce? Iată cam aşa arată o clasă obişnuită într-o oră la fel de obişnuită.

Publicat de Lumină Ionuţ la 20.30

vineri, 25 martie 2011

Luna

(cu dedicatie se stie cui ... )
Pe cărarea dintre stele,
Eu mergeam gândind la tine,
Iar printre astrele cereşti
Şi luna-ngenunchea la mine.
Cu valu-i argintiu
Ce-l tremura spre mine,
Mă-nfăşoară şi mă poartă
Către-ale ei ţinuturi line.
O caleaşcă-naripata
Purta chipul ei sublim
De mă-ntampina la poartă
La palatul de şafir.
Mă trezii în patul moale
Rozaliu, cu baldachin,
Lângă mine, o fiinţă,
Îmbrăcată în satin.
Chipu-i drag, când se întoarse
Frumuseţea-i mă lovi,
Ca un fulger, el mă arse,
Ca un trăsnet mă trăsni.
Şi, cu mână ei fragilă
Mă atinse-ncetisor
Însă mi se făcu milă
Şi mă retresei uşor.
În feerica-ncapere
Cu sclipiri de diamant,
Eu o apucai de mână
Hotărât să-i fiu amant.
Dar, deodată, spre fereastră,
Ea privi înmărmurită
O lumină, mare-albastră
O făcu nefericită.
Lacrimi mici, mărgăritare
Se rostogoleau mereu,
Pe-al ei chip citii trădare
Ce-o văzusem numai eu.
Cum puteam acum eu, oare
Pământean neştiutor,
Să rivalizez cu Soare,
Ce dă viaţă tuturor.

Suferinţă
Cascadă de lacrimi fierbinţi
În ochii tăi frumoşi şi cuminţi?
Ce-oi fi făcut eu ,oare
Să-ţi pun asemenea-ntrebare?
Cumva... fără de voia mea,
Te-oi fi-ntristat tare cândva,
Şi, ori de câte ori ţi-aduci aminte,
Ţi-s ochii amândoi cât un ocean fierbinte?
Sărutul meu târziu, pe ochi-ţi mari, albaştri
Putea-va-i tălmăci-n doi negri aştri
Cât să se-nece-n marele întins
Uitând pe vecie că eu îl voi fi stins?

Publicat de Epure Lucian la 22:45

vineri, 25 martie 2011

Publicat de Epure Lucian la 22:30

joi, 3 februarie 2011

Adolescenţă

Formule de calcul bizare.
Chipul tău printre funcţii liniare.
Metafora mea,călătorind spre tine,
Ţi-a inspirat câteva rime.
Pulsează două inimi în ritmuri subtile.

Iubire

Dă-mi ochii tăi, să ţi-i alint în seară,
Dă-mi chipu-ţi drag să îl sărut,
Sau lasă-mi gură ta tribut,
Căci... teamă mie că va veni iar toamnă
Şi n-am să pot ghici nici stelele, nici lună, nici soare peste zi.

Tu

Eşti zâna coborâtă din împărăţiile cereşti
Eşti floarea care-mi râde-n glastră
Sau păsările care-mi cântă la fereastră.
Ştii cine eşti?

Publicat de Epure Lucian la 13:39

vineri, 24 decembrie 2010

Publicat de Costache Andreea la 23.59

joi, 11 noiembrie 2010

"De la distanţă simt al tău parfum fin,
Doar vârsta ta mă face să mă abţin,
Trebuie să mai creşti puţin,
Să putem împreuna să plutim,
Ştii că la tine ţin,
Ştii că la tine vin,
Chiar dacă aseară la alta am dat gata o sticlă de vin."

Publicat de Epure Lucian la 20:11

joi, 11 noiembrie 2010

Unii elevi de liceu se plictisesc de vorbele profesorului, nu că ar putea înţelege ceva din ele, şi îşi dezlănţuie talente ascunse pe ultimele pagini ale caietului: