Amintiri din copilărie :)

Trec anii şi nimeni nu îi poate aduce înapoi . Totuşi , ce rost are să te întristezi din cauză că nu mai eşti piticul acela de altădată , lipsit de griji şi mereu cu un zâmbet larg pe buze ? Nu te`ai gândit că , deşi ai crescut şi te`ai maturizat , pentru părinţii tăi vei rămâne MEREU un copil ?

- Mda , eu cred că degeaba îmi doresc să împlinesc cât mai repede 18 ani , căci se pare că nici atunci n`o să scap de apelativul ``fetiţa lui tata`` .

Lăsând asta la o parte , azi dimineaţă m`am uitat printr`un album cu poze mai vechi . Eram şi eu pe acolo , dar se părea că nu mă recunoşteam . Poate pentru că eram foarte mică .. ? - mică , schimbată şi .. neastâmpărată . Când aveam vreo 3-4 ani mergeam în parc şi le luam copiilor toate jucăriile care îmi plăceau . Pe la 5 ani mă îndrăgostisem de un căţeluş dintr`un desen animat , încercam să`l imit - ajungând să îmi muşc verişoara de mâini şi de picioare . La grădiniţă mă plictiseam , nu vroiam decât să ajung acasă şi să mă joc . Odată am păcălit`o pe doamna educatoare că mă simt rău şi că vecina mea - care nu avea decât 7 ani - este doctoriţă . Am reuşit să o conving să mă lase să plec acasă şi imediat cum am ajuns am chemat`o pe vecină să ne jucăm . Desigur , mai târziu au aflat şi părinţii mei de acest lucru - dar cine putea să certe sau să pedepsească un copilaş ?

* Copilăria este un dar .. este ceva magic ce îţi deschide uşa spre cel mai frumos vis . Când un copil plânge - oricât de nepăsător pare a fi acesta - e la fel de trist ca cea mai grea ploaie . Dar se ştie sigur că întotdeauna , după ploaie , vine zâmbetul ce face soarele să răsară .. :)